Economie circulară

Economia circulară este un model de producție și consum care implică distribuirea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor, precum și a produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins. Comisia Europeană a adoptat în anul 2020 un nou Plan de acțiune pentru economia circulară – unul dintre […]

Economia circulară este un model de producție și consum care implică distribuirea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor, precum și a produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins.

Comisia Europeană a adoptat în anul 2020 un nou Plan de acțiune pentru economia circulară – unul dintre principalele elemente constitutive ale Pactului verde european, noua agendă a Europei pentru creștere durabilă. Noul plan de acțiune prevede măsuri de-a lungul întregului ciclu de viață al produselor și vizează să pregătească economia noastră pentru un viitor verde, să consolideze competitivitatea, protejând în același timp mediul și să acorde noi drepturi consumatorilor. Noul plan valorifică rezultatele activității desfășurate din 2015 și se concentrează pe proiectarea și crearea unei economii circulare cu scopul de a se asigura că resursele utilizate sunt menținute în economia UE cât mai mult timp posibil.

La nivel național, începând din anul 2008, România are în vigoare Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013–2020–2030 (Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, 2008). În cadrul acestui document strategic, se face referire la obiectivul privind „promovarea unor practici de consum şi producţie sustenabile”.

Ca obiectiv pentru anul 2030, Strategia a propus: „apropierea de nivelul mediu realizat la acea dată de ţările membre UE din punctul de vedere al producţiei şi consumului durabile”.

  1. Referitor la managementului integrat al deşeurilor, obiectivul avut în vedere face referire la trecerea „de la depozitarea deşeurilor la colectarea selectivă şi valorificarea într-o proporţie mai mare a deşeurilor reciclabile, inclusiv prin transformarea deşeurilor organice în compost, şi utilizarea exclusivă, pentru mediul urban, a depozitelor ecologice”.
  2. Directiva cadru 2008/98/CE privind deșeurile a fost transpusă prin Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor. În ceea ce priveste deșeurile post-consum, România a transpus integral acquis-ul comunitar încă din perioada de preaderare. Actele normative au suferit de-a lungul timpului diverse actualizări, modificări, înlocuiri/abrogări. În prezent:
  3. Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje cu modificările si completările ulterioare este transpusă prin Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje;
  4. Directiva 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice este transpusă prin Ordonanța de Urgență nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice;
  5. Directiva 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz este transpusă prin Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz;
  6. Directiva 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori este transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori;
  7. Ordonanța de urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
Total Page Visits: 1516 - Today Page Visits: 1
en_USEnglish